Demontarea miturilor despre alimentele congelate
De Susan Bowerman, MS, RD, CSSD, CSOWM, FAND – Sr. Director, Worldwide Nutrition Education, &Training în cadrul Herbalife Nutrition
Familiile s-au confruntat cu provocări legate de cumpărarea produselor alimentare cu respectarea obligației de a sta acasă impusă de autorități în urma pandemiei de COVID-19. Conform celor mai noi date, vânzările de alimente congelate au crescut cu 78,8% față de anul trecut, în condițiile în care multe familii s-au orientat către disponibilitatea și convenabilitatea acestor produse. Această creștere este atribuită proviziilor făcute recent de consumatori în urma COVID-19.
În timp ce pentru multe persoane alimentația familiei rămâne o prioritate, în special în această perioadă, se pune întrebarea dacă alimentele congelate sunt la fel de nutritive precum alternativele “proaspete”. Răspunsul este că ambele sunt sănătoase și cunoașterea informațiilor nutriționale este una dintre cele mai bune metode de a vă asigura că pregătiți mese sănătoase pentru familia dumneavoastră.
Informațiile nutriționale de pe ambalaje vă permit să comparați diferite produse pentru a putea alege alimente nutritive. Puteți ține cont de factori precum caloriile, grăsimile, proteinele și conținutul de zahăr ale diferitelor mărci, ceea ce vă ajută să luați decizii mai bune. Poate fi dificil să înțelegeți ce scrie pe eticheta produselor alimentare; însă, dacă vă informați puțin despre termenii incluși pe eticheta unui produs alimentar, veți ști la ce trebuie să vă uitați.
Iată câteva mituri comune și adevăruri despre alimentele congelate:
- Mit: Proaspăt e mai bun decât congelat. Aceasta este o greșeală frecventă. Ceea ce nu înțeleg oamenii este faptul că alimentele congelate, cum ar fi fructele și legumele, pot avea de fapt o valoare nutrițională mai mare decât alimentele proaspete. Aceste alimente sunt culese de obicei la maturitate și apoi procesate foarte curând după recoltare, ceea ce ajută la păstrarea nutrienților. Produsele proaspete au o durată de viață mai scurtă din cauza timpului necesar pentru ambalare și livrare, fără să mai vorbim de timpul cât stau în supermarket. Expunerea la aer, lumină și apă în magazin poate, de asemenea, să ducă la pierderea anumitor vitamine din produsul proaspăt.
- Mit: Toate alimentele congelate au conținut ridicat de sodiu. Mai mulți producători alimentari încearcă să scadă cantitatea de sodiu pentru a veni în întâmpinarea cererii din partea consumatorilor preocupați de sănătate. Citiți cu atenție eticheta înainte de a alege produsele. Când cumpărați legume congelate, alegeți-le pe cele fără adaos de sare sau sosuri sărate.
- Mit: Toate alimentele congelate au un grad ridicat de procesare. Acest lucru este posibil să fi fost adevărat în trecut, dar cu cât consumatorii sunt mai informați despre nutriție, producătorii încep să iasă în față cu o ofertă de alimente mai puțin procesate și mai aproape de starea lor naturală. Este mai ușor în prezent, de exemplu, să găsim mâncare congelată care conține legume și cereale integrale. Din nou, citirea și înțelegerea etichetei vă va ajuta să faceți alegerea corectă pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră.
- Mit: Nu este bine să se recongeleze produselor congelate. Să recunoaștem. Oricât încercăm să ne planificăm mesele, din cauza programului încărcat, planurile noastre se schimbă brusc, ceea ce înseamnă că este posibil să fim nevoiți să punem carnea pe care am decongelat-o înapoi în frigider. Dacă decongelarea a avut loc în frigider și nu la temperatura camerei – ceea ce nu este deloc recomandat – puteți pune carnea înapoi în frigider. Decongelarea alimentelor la temperatura camerei permite multiplicarea rapidă a bacteriilor și poate conduce la toxiinfecții alimentare. Dar, cu toată sinceritatea, trebuie menționat faptul că recongelarea poate compromite textura și aroma alimentelor. Pentru rezultate mai bune, încercați să utilizați carnea recongelată în mâncăruri gătite la căldură umedă, cum ar fi supele și tocănițele.
- Mit: Alimentele congelate expiră. Conform FoodSafety.gov alimentele păstrate în permanență la -18°C au o perioadă de valabilitate nelimitată. Dar multe congelatoare de acasă nu ating temperaturi atât de mici și, de aceea, o perioadă mai realistă pentru păstrarea alimentelor congelate ar fi de 6-9 luni. Prin depozitarea alimentelor în ambalaje etanșe sau vidate și sigilate, se elimină aerul din punga frigorifică astfel încât alimentele își păstrează calitatea.
Pentru mai multe informații nutriționale, vizitați IAmHerbalifeNutrition.com.
Despre autor.
Susan Bowerman este senior director of Worldwide Nutrition Education and Training în cadrul Herbalife Nutrition și unul dintre principalii autori ai blogurilor sponsorizate de Companie, I Am Herbalife Nutrition și Discover Good Nutrition.
Bowerman este dietetician autorizat, deține două atestate din partea Academy of Nutrition and Dietetics ca specialist autorizat în alimentația în sport și specialist autorizat în managementul obezității și scăderea în greutate și este Fellow în cadrul Academiei.
Bowerman a obținut diploma de licență în biologie cu distincție din partea University of Colorado și diploma de masterat în știință alimentară și nutriție din partea Colorado State University. Ulterior a urmat un internship dietetic în cadrul University of Kansas. A predat intensiv și a dezvoltat programe educaționale individuale, pentru grupuri și industrie în domeniul ei de expertiză, inclusiv promovarea sănătății, scăderea în greutate și nutriția în sport.
Înainte de a-și asuma rolul în cadrul Herbalife Nutrition, a fost assistant director în cadrul UCLA Center for Human Nutrition și a deținut posturile de adjunct professor in nutrition în cadrul Pepperdine University și lecturer in nutrition în Department of Food Science and Nutrition la Cal Poly San Luis Obispo.
Bowerman a fost consultant la (pe vremea aceea) Los Angeles Raiders timp de șase sezoane și a scris pentru Los Angeles Times, secțiunea Health, timp de doi ani. Este co-autor în 23 de lucrări de cercetare, 14 capitole de carte și co-autor al două cărți adresate publicului: “What Color is Your Diet?” și “The L.A. Shape Diet” de Dr. David Heber, publicate de Harper Collins în 2001 și 2004, respectiv.