De ce activitatea fizică este vitală pentru o inimă sănătoasă
De fiecare dată când faci mișcare, întărești singurul mușchi pentru care nu e loc de negociere când vine vorba de a avea o viață sănătoasă – inima.
De fapt, conform studiilor, persoanele inactive prezintă un risc de aproape două ori mai mare să sufere de afecțiuni cardiace decât persoanele active. Și asta ne arată cât de importantă este mișcarea pentru a preveni afecțiunile cardiovasculare.
Cum ne menține activitatea fizică periodică inima sănătoasă?
Iată cinci motive pentru care ar trebui să-ți intensifici activitatea fizică, pentru a avea o inimă sănătoasă:
- Mișcarea reduce tensiunea arterială
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, activitatea aerobă este cel mai bun mod de activitate fizică pentru a combate tensiunea arterială ridicată. Aceasta implică mișcări repetitive și ritmice, folosind grupe musculare mari, ca cele de la picioare, umeri și brațe. Gândește-te la înot, mers pe jos, alergat sau dans.
2. Mișcarea asigură o mai bună oxigenare
Mișcarea întărește mușchii, îmbunătățindu-le astfel capacitatea de a extrage oxigen din sângele aflat în circulație. Și astfel inima va pompa mai eficient sângele către mușchi.
3. Mișcarea ajută la păstrarea unei greutăți sănătoase
Prin exercițiile fizice, arzi calorii. Exercițiile aerobe creează un deficit energetic, în timp ce exercițiile de rezistență cresc masa musculară. Acestea, combinate cu o alimentație echilibrată, te vor ajuta să păstrezi o greutate sănătoasă și niveluri optime ale colesterolului.
4. Mișcarea reduce stresul
O stare continuă de tensiune, din cauza stresului, poate duce la o tensiune arterială mare. Mișcarea îmbunătățește atât starea de spirit cât și încrederea de sine, ceea ce ajută la gestionarea stresului.
5. Mișcarea stimulează colesterolul HDL
Lipoproteinele cu intensitate moleculară mare (HDL), cunoscute și sub denumirea de „colesterol bun”, curăță arterele de colesterolul în exces. Ele transportă excesul către ficat, unde acesta este metabolizat. Astfel se reduce riscul de arteroscleroză și boli cardiovasculare.
Un studiu recent al cercetătorilor japonezi a evidențiat faptul că exercițiile fizice practicate de cel puțin trei-patru ori pe săptămână, pentru cel puțin 20 de minute, cresc nivelul de HDL.
6. Cum să îți începi călătoria către o inimă sănătoasă
Atunci când începi să urmezi pașii care țin de tine, cum ar fi să faci mișcare și să mănânci corect, vei simți destul de rapid beneficiile. De fapt, după ce te vei concentra pe un antrenament cardio câteva săptămâni, exercițiile fizice vor deveni mai ușoare, iar sarcinile de zi cu zi nu o să te mai lase fără suflu la fel de ușor.
Tot ce trebuie să faci este să îți aloci cam 150 de minute pe săptămână pentru activitate aerobă cu o intensitate moderată. Altfel spus, doar 30 de minute de mers alert sau exerciții ușoare, în fiecare zi a săptămânii, vor face minuni pentru inima ta. Și activitățile de întărire a masei musculare, mai ales cele care implică grupele musculare mari, sunt recomandate de cel puțin două ori pe săptămână.
Așa că alege un hobby care va face minuni pentru inima și sănătatea ta. Poate fi vorba de mers, alergat, ciclism, dans, înot, sau de fapt orice îți crește ritmul cardiac. Pentru perioada în care suntem nevoiți să stăm în casă, dansul este o opțiune excelentă! Toate acestea pot avea un impact pozitiv asupra sănătății, bunăstării și fericirii tale, și acum dar și mai târziu.