JURNALUL UNEI TRANSFORMĂRI

Mindfulness: Cum gestionezi stresul, prin yoga și meditație



 

În lumea noastră care se derulează într-un ritm alert, cu mult stres, avem nevoie de tehnici și de instrumente pentru a echilibra stresul și presiunea muncii și a vieții. 

Unul din aceste instrumente este mindfulness-ul, folosit adesea ca tehnică terapeutică, care înseamnă o stare mentală pe care o atingi concentrându-te pe conștientizarea momentului prezent, recunoscând și acceptând, în același timp, propriile sentimente, gânduri și senzațiile corpului. 

S-a dovedit că meditația și yoga pot induce starea de mindfulness care, la rândul său, poate îmbunătăți simptomele depresiei, anxietății și chiar abilitățile cognitive. Aceste exerciții pot ajuta și la o concentrare mai bună, la reducerea stresului  și la o atitudine pozitivă, mai ales dacă sunt combinate cu exerciții fizice periodice și alegeri alimentare corespunzătoare. 

Cum te poate ajuta yoga să te relaxezi

Uneori, după o zi lungă, îmi place să mă relaxez cu o rutină simplă de yoga. Dar acesta este de asemenea și un mod minunat de a-ți începe ziua –  câteva mișcări simple de yoga îți eliberează mintea și îți oferă un tonus pozitiv.

Conform Harvard Health, printre beneficiile majore ale practicării yoga se numără:

  • Reducerea ritmului cardiac
  • Încetinirea respirației 
  • Reducerea tensiunii arteriale
  • Creșterea fluxului sangvin spre intestine
  • Concentrarea pe momentul prezent 

Prin urmare, rezultatul obțiunut este relaxarea

Pe portalul nostru de fitness Herbalife Nutrition (https://herbalifenutritionfitness.com/) vei găsi mai multe programe de yoga și pilates, potrivite pentru fiecare nivel: începători, nivelul intermediar sau avansați. 

Sfaturi simple pentru meditație: ce să faci și ce să nu faci

Ca în cazul tuturor lucrurilor legate de sănătate și fitness, există mai multe școli de gândire și mai multe metode de aplicare. Astfel, o să vă împărtășesc sfaturile mele practice și simple de meditație pentru a vă calma mintea și a vă gândi la ziua voastră. 

Nu te gândi că o să ai nevoie de un loc izolat și complet liniștit pentru a practica. În viața reală, și mai ales într-o casă cu copii sau la birou, este aproape imposibil să găsești un loc complet liniștit.

Încearcă să te îndepărtezi de toate elementele care îți pot distrage atenția, cum ar fi telefonul, ecranul calculatorului și spațiile extrem de gălăgioase. Pur și simplu întoarce-ți scaunul cu spatele la monitor. Dacă ești acasă, închide ușa la dormitor.

Nu vei avea nevoie de vreun echipament special, ca de exemplu salteluță de yoga, clopoței sau pături, deoarece poți face meditație oriunde. Cu cât folosești mai puține lucruri, cu atât îți va fi mai simplu să te oprești puțin și să practici. 

Încearcă să stai sau să te așezi într-un loc confortabil, unde te simți relaxat. Poți păstra ochii deschiși sau îi poți închide; fă exact ceea ce simți. 

Nu te forța să începi să respiri într-un anumit mod, de exemplu din stomac sau pe nas. Inițial te poate face să îți pierzi concentrarea sau chiar să fii puțin amețit. Poți lucra la tehnicile de respirație imediat ce începi să te simți confortabil meditând. 

Concentrează-te pe respirație. Simte cum aerul îți intră și iese din organism. Conștientizează-ți respirația și cum se simte. 

Nu te gândi la lucruri negative, atunci când îți vine în minte lista de cumpărături sau lista cu lucruri de rezolvat.

Mută-ți gândurile de la lista de cumpărături și reconcentrează-te pe respirație. 

Nu trebuie să ai o listă lungă de afirmații sau obiective la care să te gândești.

Alege unul sau două cuvinte cheie care te ajută să te relaxezi sau care te ghidează către un sentiment pozitiv.

Încearcă să găsești 20 de minute de liniște o dată pe zi sau la fiecare două zile. Nu uita că meditația este o practică, la fel ca și yoga. I-a in calcul faptul ca  este posibil să practici mai mult până îi simți pe deplin efectele calmante. Membrul Independent Herbalife Nutrition te poate ajuta cu sfaturi personalizate și sprijin în călătoria ta spre rezultatele dorite.