JURNALUL UNEI TRANSFORMĂRI

Primăvara este perioada noilor începuturi, când inclusiv afacerile își pot reîmprospăta activitatea



John DeSimone, Președinte al Herbalife Nutrition

Mulți vestitori ai primăverii ne încântă și ne fac să așteptăm cu nerăbdare noul anotimp. Ne bucurăm când vedem că natura se trezește la viață, zilele reci devin mai calde, iar zilele se măresc și avem parte de mai multă lumină. Când iarna este pe sfârșite, avem tendința de a recurge la multe ritualuri pentru a marca noul anotimp, unul dintre acestea fiind curățenia de primăvară. Este ceva eliberator în a deschide sertarele și dulapurile, în a scăpa de obiectele vechi și a le înlocui cu altele noi.

John DeSimone, Președinte al Herbalife Nutrition consideră că nu trebuie să facem curățenia de primăvară doar în case – este, de asemenea, o oportunitate vitală pentru proprietarii de afaceri mici să își curețe spațiul și mintea pentru noul an, făcând loc dezvoltării și noilor oportunități. Acest sezon este un moment excelent pentru a face un bilanț al operațiunilor, pentru a elimina ce nu funcționează și pentru a face loc lucrurilor care vor asigura succesul în viitor. Iată câteva sfaturi ale președintelui Herbalife Nutrition:

Fă bilanțul

Proprietarii de mici afaceri sunt adesea atât de ocupați pe parcursul zilei, încât le este dificil să se oprească și să reflecteze asupra schimbărilor pe care le pot face pentru a-și îmbunătăți procesele zilnice și, mai important, experiența clienților. Acordă-ți o după-amiază pentru a ieși din mediul tău obișnuit – poate mergi la o cafenea locală cu scaune confortabile sau în aer liber – și notează-ți ce a funcționat pentru afacerea ta în ultimul an și ce nu a funcționat. Ți-ai atins obiectivele de vânzări? Ce provocări au apărut și care te-au încetinit? Ai nevoie să-ți amintești „de ce” pentru a te menține motivat? Ce poți începe să faci pentru a avea un impact atât asupra afacerii, cât și asupra comunității tale? Din lucrurile care nu au funcționat, evaluează dacă încă le mai faci și scrie o notă despre cum vei remedia sau îmbunătăți situația. Folosește această perioadă ca pe o oportunitate de a accepta schimbarea, de a stabili noi obiective și de a găsi noi modalități pentru a avea un impact.

Fă curățenie

Curățenia pentru o afacere mică poate însemna să faci ordine în conturi – inclusiv să urmărești clienții inactivi care ar putea să consume resurse – și să pregătești terenul pentru restul anului. Ai cutii cu dosare care trebuie distruse sau arhivate? Distrugerea informațiilor bancare sau a conturilor care nu mai sunt necesare în scopuri fiscale este o modalitate sigură de a face curățenie în birou. Sau poate dorești să elimini complet documentele pe hârtie și să le scanezi pentru a le păstra în format electronic. Trecerea la mediul digital este vitală nu doar pentru a reuși să te conectezi cu succes cu oamenii, ci te poate ajuta să te organizezi mai bine, eliberând spațiul de gândire pentru a te putea concentra pe acele părți ale afacerii tale care contează cu adevărat. Fie că folosești instrumente financiare pentru a urmări sau automatiza plățile pentru a economisi timp, fie că organizezi fișierele în format digital, accesul facil la fișiere, note sau documente importante, un simplu clic poate contribui la simplificarea operațiunilor de back-office ale afacerii tale. În fiecare zi, timp de o lună, dedică 15 minute pentru a face curățenie în birou. Aruncă sau donează orice lucruri inutile, păstrând doar instrumentele de referință importante sau materialele educaționale care te pot ajuta să îți dezvolți afacerea.

Reconectează-te

Primăvara este o perioadă de începuturi noi, iar afacerile își pot reîmprospăta și ele activitatea și pot căuta noi oportunități. Ar fi util să poți relua legătura cu foștii clienți, printr-un mesaj personal sau să le transmiți un articol care i-ar putea interesa. Caută noi clienți pentru afacerea ta prin intermediul rețelelor sociale, dezvoltând legături în jurul unui interes comun, nu doar prin vânzarea unui serviciu. De asemenea, este posibil să dorești să folosești acest timp pentru a te documenta despre grupuri de networking ale industriei, cursuri de formare online, conferințe sau seminarii care te pot ajuta să îți dezvolți competențele, pentru a debloca noi oportunități. Mentorii sunt o resursă extrem de importantă în conducerea unei afaceri, deoarece pot oferi sprijin și motivație, împărtășind în același timp abilități de afaceri importante care pot avea un impact direct și pozitiv asupra afacerii tale, abilităților de viață și dezvoltării personale.

Împrospătează oferta

Afacerile mici care oferă noi servicii pentru a menține loialitatea clienților au doar de câștigat. Cel mai probabil, în această perioadă a anului, și clienții tăi caută produse sau soluții noi și revigorante pentru a-și îmbunătăți viața. Poate că ai o nouă linie de produse, ai creat o platformă pentru membri sau te-ai extins în noi domenii pe care clienții le apreciază. Împărtășește cunoștințe despre tendințele din industrie și planurile tale pentru a-ți menține afacerea la zi, oferă ceva comunității tale, ținând cont de nevoile clienților. 

Primăvara este o perioadă de regenerare și renaștere. Pe măsură ce lăsăm în urmă iarna, afacerile mici pot intra în noul sezon cu un suflu proaspăt. De la curățarea biroului și până la un întreg proces de reinventare, profită de ocazie pentru a face schimbări și pentru a-ți împrospăta nu doar casa ci și afacerea.